miercuri, 21 martie 2012

Alunga durerile de spate cu tehnica Bowen

   Pentru tratarea durerilor de spate terapia Bowen utilizează proceduri specifice adresate coloanei vertebrale, intervenţia de specialitate cuprinzând o procedură specifică aplicată pe zona pelvisului şi a osului sacrum (os triunghiular format din cinci vertebre sudate, aşezat în partea de jos a coloanei vertebrale şi care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul) şi o procedură care implică genunchiul şi tendonul popliteu (situat în porţiunea posterioară a genunchiului, opusă rotulei).

  Se aplica mişcări delicate efectuate cu degetele pe aceste puncte specifice, astfel încât organismul nu este forţat să execute o comandă, ci este ajutat să se autovindece. Mişcările speciale transmit mesaje creierului prin intermediul sistemului nervos, ajutând astfel la recuperarea memoriei celulare a stării ideale de relaxare şi de echilibru. Organismul prelucrează aceste mesaje şi iniţiază procesul de vindecare.

   În cazul durerilor acute de spate s-a constatat că sunt suficiente doar câteva şedinţe de tratament pentru vindecarea problemei. Mulţi dintre pacienţi au declarat că durerile s-au diminuat la jumătate sau chiar au dispărut complet după prima şedinţă de terapie. Explicaţia este pusă pe baza faptului că, o dată eliberată tensiunea musculară, dispare durerea lombară şi sacrală, dar şi durerea de genunchi, gambă şi glezne care este resimţită uneori ca o complicaţie a dureii de spate. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu